Currently Browsing: Carte

Din cer au căzut trei mere – Narine Abgarian (recenzie)

Autor: Narine Abgarian

Naționalitate: rusă (de origine armeană

An apariție: 2015 (la noi, în 2021, la Editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei)

Titlu original: С неба упали три яблока

Gen carte: ficțiune istorică, realism magic

Număr pagini: 256

Nota goodreads: 4.30

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.

PĂREREA MEA

Narine Abgarian este o autoare rusă, de origine armeană, dar și blogger. A primit numeroase premii, printre care și Premiul Iasnaia Poliana în 2016. The Guardian a inclus-o pe scriitoare în 2020 pe lista celor mai buni 6 autori contemporani europeni.

Cartea a apărut în 2015, iar la noi abia în 2021, la editura Humanitas, într-o colecție foarte dragă mie, Raftul Denisei. Mi-am dorit să o citesc încă de anul trecut, de la apariție. Deși are doar 264 de pagini, este un roman complex și foarte bine conturat, iar atmosfera una de basm. Am rămas cu imaginea iernilor albe și viscolite și imaginea bunicilor care făceau focul în sobă când totul afară era încremenit din cauza gerului. Temele abordate sunt multiple: de la război, moarte, foamete, destin și până la supraviețuire. Atmosfera de basm a cărții mă duce cu gândul la o altă carte dragă mie, citită în 2021, Ursul și privighetoarea.

Poveste inspirată din folclorul armean

De unde titlul acesta misterios – poate vă întrebați. In folclorul armean, basmele se încheie cu formula “din cer au căzut trei mere: unul pentru cine a văzut, unul pentru cine a povestit, iar al treilea pentru cine a ascultat și a crezut în bine.” Ador basmele încă de când eram mică, dar parcă acum sunt și mai fascinată de romanele care au la bază astfel de basme sau sunt inspirate din folclor. Trebuie să spun că îmi este greu să fac o recenzie acestei cărți, mai ales pentru că nu pot surprinde într-o pagină atmosfera de inegalat care m-a făcut să nu mă mai pot desprinde de carte. Am citit-o în 3 zile și mi-a plăcut enorm de mult. Ba chiar mă gândesc să o încadrez la final de an în top 10 cele mai bune cărți citite în 2022.

Revenind la carte, avem personaje numeroase și cu nume mai greu de ținut minte. Locul acțiunii este Maran, un sătuc armean care este martor la război, foamete și ale evenimente nefericite. Personajul feminin principal al cărții și cel pe care eu l-am adorat este Anatolia Sevoianț, mezina lui Sevoianț Kapiton. Am citit cu deosebit interes despre viața ei și despre familia sa. Anatolia are 58 de ani, este bătută de soț, iar singura sa alinare sunt cărțile. Ba aflăm că nu este chiar fan al cărții Anna Karenina, a lui Tolstoi, in special din cauza autorului și a modului în care percepe el femeile. (mai mult…)

Acolo unde cântă racii – Delia Owens (recenzie)

Autor: Delia Owens

Naționalitate: americană

An apariție: 2018 (la noi, în 2019, la Editura Pandora M)

Titlu original: Where the Crawdads Sing

Gen carte: ficțiune istorică, mister

Număr pagini: 384

Nota goodreads: 4.46

Nota mea: 3/5

DESCRIERE

Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când chipeșul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii.
Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea. Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în ținuturile luxuriante de pe malul oceanului, împrietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură.
Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimbă complet, căpătând un alt sens.
Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâmă noua existență.
Acolo unde cânta racii îmbină cu un talent extraordinar povestea tulburătoare a maturizării unei fete părăsite de familie, un superb omagiu adus naturii, o emoționantă poveste de iubire și misterul unei crime.

PĂREREA MEA

Delia Owens este autoare, licențiată în zoologie la Universitatea din Georgia și doctorat în etologie la Universitatea din California. Se observă încă de la începutul cărții că există o documentare riguroasă în ceea ce privește descrierea vietăților din natură și a plantelor. Am citit cartea în aproximativ o săptămână, în mare parte pentru că am avut momente în care citeam puțin și apoi puneam cartea deoparte. Nu mă număr printre cei fascinați de carte, însă nu sunt nici printre cei care au o părere foarte proastă despre ea. Să zicem că sunt undeva la mijloc.

Aveam în plan să citesc cartea cam de când a apărut și am făcut-o deoarece eram curioasă să văd cum mi se va părea. Este o carte ok, are unele merite (cum sunt descrierile detaliate care creează o anumită atmosferă), însă după părerea mea, nu cred că merită laudele nenumărate. Povestea din spatele cărții este interesantă, însă pe mine nu m-a convins.

Titlul Acolo unde cântă racii ne oferă un indiciu al unui loc prezent în carte, iar ca teme am descoperit tema familiei, a iubirii, prietenia și mai ales, supraviețuirea. Personajele nu sunt foarte numeroase, iar în centrul acțiunii stă Kya, Fata Mlaștinii. Începând cu anul 1952, suntem alături de Kya în ceea ce se numește parcursul ei existențial. Și ajungem până în 1970, când Kya este adult, iar viața sa ia anumite întorsături. (mai mult…)

Doctor Jivago – Boris Pasternak (recenzie)

Autor: Boris Pasternak

Naționalitate: rusă

An apariție: 1957 (la noi, în 1997, la Editura Pantheon

Gen carte: ficțiune, literatura clasică, roman istoric, război

Număr pagini: 615

Nota goodreads: 4.01

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Doctor Jivago este un roman scris de Boris Pasternak și publicat pentru prima oară în 1957 în Italia. Romanul este denumit după protagonistul său, medicul și poetul Iuri Jivago, iar acțiunea sa are loc între Revoluția Rusă din 1905 și cel de-al Doilea Război Mondial.

PĂREREA MEA

Am citit această carte pe la jumătatea lui februarie și mi-a luat vreo săptămână. Nu pentru că nu mi-a plăcut, ci pentru că este o carte grosuță (615 pagini) și care nu se citește atât de repede. Are o mulțime de personaje, o mulțime de descrieri fascinante și o atmosferă deosebită.

După părerea mea, literatura rusă are ceva aparte, iar dacă încă nu l-ați descoperit pe Boris Pasternak, vă invit să o faceți. Pasternak (1890-1960) a fost fiul unui pictor și al unei pianiste celebre. Ce m-a fascinat pe mine este faptul că autorul a primit în 1958 Premiul Nobel, dar din câte am citi pe internet, a fost forțat să îl refuze. Romanul Doctor Jivago nu a fost publicat în Rusia decât abia în 1987. De ce – vă invit să faceți un exercițiu de imaginație.

Îmi este destul de greu să descriu acest roman, în mare parte din cauza complexității sale. Temele abordate sunt războiul, familia, supraviețuirea și iubirea. Titlul face referire la personajul masculin principal, adică Iuri Jivago. Acesta nu a fost doar medic, ci și poet, filosof și un mare erou. Cred că singura mea problemă cu această carte a fost numărul prea mare de personaje. Numele lor, în special. Pasternak ne oferă informații (inutile, de multe ori) și despre unele personaje episodice sau care sunt doar menționate. Iar asta îți dă la început o stare de maximă confuzie.

În roman este surprinsă atmosfera din societatea rusă de la începutul XX, unde stalinismul și Revoluția Bolșevică sunt din start două elemente (dacă le pot numi așa) problemă ale acestei societăți. Romanul începe cu înmormântarea mamei lui Iuri, Maria Nikolaevna, răpusă de o tuberculoză fatală. Iuri este doar un băiețel care va fi crescut de unchiul său care este preot, de Nikolai Nikolaevici Vedeniapin. (mai mult…)

Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman (recenzie)

Autor: Fredrik Backman

Naționalitate: suedeză

An apariție: 2012 (la noi, în 2020, la Editura Art)

Gen carte: ficțiune, literatură contemporană

Număr pagini: 433

Nota goodreads: 4.36

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Ove este cel mai morocănos om pe care vi-l puteți imagina, un bătrân mizantrop căruia îi plac regulile stricte, rutina, lucrurile utile în viață și care n-are răbdare pentru amabilități gratuite cu vecinii. Își divinizează mașina Saab, marca lui de suflet, și judecă oamenii după ce mașină conduc, disprețuind profund, se înțelege, automobilele străine. Se crede înconjurat de idioți și crede că lumea se duce de râpă cu toți filfizonii ăștia cu cabluri albe în urechi care angajează pe cineva să le schimbe un bec. A fost detronat din funcția de președinte al asociației de proprietari – în urma a ceea ce el a numit a fi „o lovitură de stat” -, dar tot el e regele cartierului, pe care îl inspectează nesmintit în creierii dimineții să se asigure că totul este în ordine. Lumea îl consideră teribil de urâcios.

PĂREREA MEA

Fredrik Backman este autor suedez și a scris numeroase romane cu mult succes la publicul de toate vârstele. Prima carte de la el pe care am citit-o a fost Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, citită în 2018. Nu i-am făcut o recenzie și chiar nu știu de ce, cu toate că i-am dat maxim de steluțe pe goodreads. Dar probabil că voi face și asta în curând.

Titlul este indiciul clar asupra identității personajului masculin principal – un bărbat ce poartă numele de Ove. Numele tuturor personajelor sunt suedeze, așa că dacă vi s-au părut greu de reținut, este ceva normal. Cine este acest Ove? Este un bărbat morocănos în vârstă de 59 de ani, conduce o mașină Saab la care ține enorm și este un personaj morocănos. Cartea tratează teme precum moartea, suferința, depresia, familia, iubirea, dar apare și o anumită doză de umor. După moartea soției sale, Sonjia, Ove decide că viața sa nu mai are niciun rost și vrea cu tot dinadinsul să se sinucidă.

Încercările sale de a-și lua viața sunt însă întrerupte de anumite evenimente sau personaje. Nu vreau să dau spoilere sau să vă povestesc detalii despre carte care ar strica farmecul lecturii, însă cred că este bine să știți că este posibil ca această carte să vă poarte printr-o mulțime de stări. Am trecut de la râs la plâns după doar câteva pagini. Există anumite scene din carte care nu au cum să te sensibilizeze. (mai mult…)

Poveste imorală – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 1998 (la noi, în 2015, la Editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, mister, crimă, roman polițist

Număr pagini: 336

Nota goodreads: 4.21

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

București, 1997… Cand mai multe prostituate sunt găsite moarte in apartamentele lor, căpitanii de politie Costea și Badoiu habar n-au ca anchetarea acestor crime ii va duce direct in hatisurile unui complicat caz de coruptie politica, ale carui ramificatii se intind mult dincolo de hotarele Romaniei. Simpatici si inventivi, inteligenti si curajosi, cei doi politisti – un soi de San Antonio si Bérurier autohtoni, porecliți in lumea interlopa Cap Bob si Babuinul – se vor ambitiona sa descalceasca toate itele afacerii.

PĂREREA MEA

Nu cred că mai este secret faptul că Rodica Ojog-Brașoveanu se numără printre autoarele mele preferate și că am citit până acum o mulțime dintre romanele și povestirile sale. Am citit Grasă și proastă, Coșmar , O bombă pentru Revelion, Violeta din safe, Nopți albe pentru Minerva, Minerva se dezlănțuie, seria Melania Lupu, etc. Pe pagina cu lista de recenzii  puteți găsi linkurile către toate cărțile citite.

Rodica Ojog-Brașoveanu este autoare de romane polițiste, deosebit de apreciate de public și care au mereu un ingredient secret – umorul. Fie că vorbim despre un roman cu crime, unul istoric sau pur și simplu despre o serie de povestiri, umorul nu lipsește niciodată. Am descoperit această autoare acum câțiva ani și de atunci încerc să citesc câte o carte de a sa. Nu vreau însă să citesc multe cărți odată, deoarece nu vreau ca lista lor să se termine. (mai mult…)

Un fiu – Alejandro Palomas (recenzie)

Autor: Alejandro Palomas

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 2019 (la noi, în 2019, la Editura Rao)

Gen carte: ficțiune, YA, mister, drama

Număr pagini: 208

Nota goodreads: 4.30

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Protagonistul acestui roman este un copil cu totul deosebit. Pe nume Guillermo, alintat Guille, trăieste doar cu tatal sau, Manuel, intrucat mama, de profesie stewardesa, a plecat la munca in Dubai. Tocmai a ajuns la o scoala noua, iar singura lui prietena este Nazia, o fata pakistaneza. Pare un copil fericit, un copil anormal de fericit, dupa opinia dirigintei sale, Sonia. Cand aceasta il intreaba „Ce vrei sa fii cand ai sa te faci mare?”, Guille raspunde ca vrea sa fie Mary Poppins. Toate acestea o vor face pe Sonia sa ceara sprijinul Mariei, consilierul scolar, pentru a o ajuta sa descopere ce se ascunde sub acea fatada a fericirii lui Guille.

PĂREREA MEA

Alejandro Palomas este un scriitor spaniol și după părerea mea, unul foarte talentat. Nu am mai citit alte cărți scrise de el, dar aceasta mi-a întrecut toate așteptările. Cartea a fost publicată la editura Rao în 2019 și are doar 208 pagini. Se citește foarte repede și reușește să te prindă încă de la primele pagini. Sunt unii critici care îl aseamănă cu Micul Prinț, dar eu l-aș asemăna și cu Minunea, cartea lui Palacios – și aici mă refer la faptul că aceste cărți au în comun o inocență aparte a personajului principal care este de fapt un băiețel. Bineînțeles că poveștile lor diferă.

Titlul este unul simplu, fără a-l anunța pe cititor că va urma un adevărat carusel de emoții. Deoarece așa am perceput eu întreaga carte – un amalgam de emoții, care mai de care mai covârșitoare. Acest fiu din titlu nu este nimeni decât Guillermo, alintat Guille, un băiețel de 10 ani cu o imaginație debordantă și mare fan al lui Mary Poppins și al poveștilor în general. Temele abordate sunt copilăria, familia, poveștile, relația dintre părinți-copii, dar și relația profesor-copil.

Întrebat la școală ce vrea să fie când va fi mare, Guille spune că vrea să fie Mary Poppins. Nu ca ea, ci ea. De ce? Există un mister legat de această dorință a sa. Un mister pe care nu l-am ghicit, iar la final m-a lovit pur și simplu. Învățătoarea băiețelului și consiliera școlii poartă discuții cu tatăl lui Guille, cu Manuel Antunez, care este de meserie mecanic de avioane. Mama copilului, Amanda, lipsește din peisaj, aceasta fiind stewardesă.

Cum este Guille ca personalitate? Este un copil curios, sensibil, energic și optimist. Dragostea sa față de Mary Poppins o datorează mamei sale, o englezoaică care a crescut la orfelinat până la vârsta de 9 ani. Tatăl său, Manuel, este un părinte model, însă un părinte care ascunde o suferință anume, dorind să își protejeze fiul. Băiețelul se împrietenește la școală cu Nazia, o fetiță de vârsta lui, însă aceasta se lovește de mentalitatea greu de înțeles a familiei sale pakistaneze. Mi s-a părut incorectă atitudinea familiei Naziei față de Guille, cât și consecințele pe care fetița el suportă fără niciun motiv. (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »