Currently Browsing: Carte

Florile pierdute ale lui Alice Hart – Holly Ringland (recenzie)

Autor:  Holly Ringland

Naționalitate:  australiană

An apariție: 2018 (2020, Editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune

Titlu original: The Lost Flowers of Alice Hart

Număr pagini:  376

Nota goodreads: 4.08

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Deși este o cititoare impatimita, Alice nu a fost niciodata intr-o biblioteca si e sigura ca toate cartile cresc in gradini, asemenea florilor iubite ale mamei sale. Dar in ziua in care se aventureaza dincolo de lanul de trestie de zahar care se inalta ca un zid intre ea si lume, descopera un oras si o biblioteca, dandu-si seama ca e posibila si o altfel de viata. Ar vrea sa nu mai asiste la scenele violente de acasa si să uite de frica paralizantă cand mania propriului tata se indreapta asupra ei. Nu isi imagineaza radacinile profunde ale acestui sentiment ce o va insoti multi ani, pana in ziua in care va reusi sa faca pace cu trecutul. Al sau si al unui lung sir de femei abuzate despre care afla la ferma Thornfield a bunicii June, unde se cultiva flori australiene.

PĂREREA MEA

Holly Ringland este o autoare australiancă de succes, iar Florile pierdute ale lui Alice Hart a primit numeroase aprecieri și premii literare. Cartea a apărut prima dată în 2018, iar la noi a fost publicată în colecția Raftul Denisei, de la editura Humanitas. Nu cred că trebuie să mai spun cât de mult îndrăgesc eu cărțile de la această editură.

Florile pierdute ale lui Alice Hart are 376 de pagini și un stil accesibil. Se citește repede și există șanse mari să fii prins în poveste încă de la primele rânduri. Avem tema naturii (florile, în special), familia, prietenia, iubirea, dar și pierderea și puterea de a merge mai departe. Titlul se referă atât la trecutul lui Alice, personajul feminin principal al cărții, cât și la alte personaje care apar aici, denumite Flori. Aceste Flori sunt femei cu un trecut tragic care au găsit un refugiu la ferma Thornfield.

Personajele sunt numeroase, dar în centrul atenției stă Alice Hart. Aceasta este la început un copil care descoperă lumea, descoperă cărțile și biblioteca, iar mai apoi este nevoită să se maturizeze brusc. Există o serie de schimbări neplăcute care o vor forța să își schimbe total viața. Nu vreau să intru în amănunte, așa că vă invit să citiți cartea și să descoperiți despre ce e vorba.

Cartea mi s-a părut foarte emoționantă și nu de puține ori am citit cu lacrimi în ochi sau cu nod în gât. Există multe momente triste, însă există și anumite părți în care speranța revine și totul ia o întorsătură pozitivă.

Alice Hart – o Alice în Țara Minunilor

Alice a fost personajul meu preferat, deoarece am admirat-o pentru inocența sa, cât și pentru puterea de care a dat dovadă. Iar eu admir mult personajele care iubesc cărțile, așa că aici Alice a primit un plus de la mine. Părinții lui Alice, Clem și Agnes, au și ei o poveste interesantă, iar undeva spre finalul cărții înțelegem în sfârșit de unde au plecat unele probleme. Un alt personaj interesant este June, bunica lui Alice, o femeie extraordinară.

Ajunsă adult, Alice va căuta iubirea acolo unde nu trebuie și va suferi. Însă cum multe lucruri din viață au și o întorsătură pozitivă, viața sa se va schimba în bine. Mie mi-a plăcut mult felul în care personajele au fost construite. Cât despre acțiune, undeva la mijlocul cărții, am simțit că totul ia o turnură neașteptată cu care nu am fost neapărat de acord.

Cartea este formată din 30 de capitole scurte, iar fiecare capitol poartă numele unei flori exotice. Sub titlul capitolului, avem o descriere, dar și un desen foarte frumos. Spre exemplu, orhideea simbolizează dorința de a poseda, swainsona arată un îndemn spre curaj, iar spinifex-ul, plăcerile periculoase. (mai mult…)

#1 Interviu booktuber român: Teodora-Maria Căilean

Acesta este primul interviu cu un booktuber român și sper să mai existe și alte interviuri (și nu numai) prin care să promovăm cărțile și pe cei îndrăgostiți de lectură, o ocupație atât de îndrăgită pentru mulți dintre noi. Teo a acceptat să îmi acorde un interviu și vreau să îi mulțumesc frumos, dar vreau să îi mulțumesc  și pentru  efortul pe care îl depune pe  canalul ei de youtube, unde ne surprinde în fiecare marți seara cu ceva interesant. Acolo ne vorbește atât de frumos despre ce cărți a mai descoperit, organizează book cluburi online și ne provoacă la discuții legate de cărți.

O puteți găsi pe Teo aici -> https://www.youtube.com/c/TeodoraMaria11/

Haideți să o cunoaștem așadar și să aflăm ce răspunsuri interesante a dat la întrebările puse. I-am pus 13 întrebări și am aflat că acesta este numărul său norocos. Aaaa, și mai știați că domeniul său de activitate este cel de IT și nu are nicio legătură cu cărțile?

  1. Cum a luat naștere canalul tău de booktube și ce planuri ai legate de el?

În timpul pandemiei am început să citesc mult, consecvent, având mai mult timp liber, astfel că m-am reconectat cu pasiunea aceasta care înainte era prezentă, dar în proporții mai mici. Căutând mai apoi recomandări despre cărți sau pur și simplu alți oameni care să vorbească despre cărțile pe care le-am citit și eu, am dat peste mulți booktuberi, și a început să crească în mine dorința de a avea și eu un canal al meu, unde să împărtășesc părerile mele sau recomandările mele de cărți. Având, așa cum am menționat mai mult timp liber, nu am stat mult pe gânduri și am început pregătirile pentru canal.

Legat de planurile de viitor, nu pot să zic că am niște obiective bine trasate, strategice, deoarece acest canal a început ca o pasiune și o să continue așa, însă cu siguranță vreau să experimentez mai mult pe partea de filmare și editare, vreau să găsesc idei cât mai creative de videoclipuri și bineînțeles, îmi doresc să creez o comunitate de oameni pasionați de lectură și de frumos cu care să pot să dialoghez și să împărtășim împreună această experiență.

  1. Cum ai început să iubești cititul și ce carte iți amintești că te-a captivat mai întâi?

Întrebarea asta mă duce cu gândul la copilărie, pentru că așa a început această pasiune, în clasele primare, în pauzele în care mergeam în micuța bibliotecă ca să aranjăm cărțile, să curățăm rafturile și în final, să alegem următoarele cărți pentru lecturat. Erau cărți mici, vechi și nu foarte cunoscute, însă de la ele a început totul rămânând în inima mea mereu. Nu îmi aduc aminte care a fost primul roman citit, cred că Maitreyi, dar cel care m-a captivat cel mai tare atunci și care m-a făcut să mai caut povești așa frumoase, a fost „Dolmen”, de Nicole Jamet și Marie-Anne Le Pezennec, carte căreia i-am și dedicat un videoclip.

Link videoclip ->  https://tinyurl.com/2uvxtz6m

 

  1. Care este genul tău preferat și ce gen de carte nu ai citi niciodată?

♣ Cred că nu există un singur gen care să înglobeze toate aspectele ce îmi plac la o carte, prin urmare am mai multe genuri preferate. La început îmi plăceau cărțile thriller/polițiste, îmi plac și acum, dar parcă au luat o poziție secundară, acum pe primul loc fiind cărțile cu ficțiune literară, în special cele care au și aspecte istorice, ficțiunea istorică adică.

Nu aș zice „niciodată” așa ușor când vine vorba de cărți, pentru că e posibil să fie ceva care să mă atragă în orice gen literar și cu siguranță nu pot să exclud total anumite genuri, însă pot spune că nu citesc cărți de dezvoltare personală și destul de puține cărți Young Adult, cel puțin în momentul de față.

 

  1. Cât timp aloci pe zi sau săptămânal cititului?

 

♣ Nu am un timp setat anume pe zi pentru citit, e o activitate pe care o fac de plăcere, e adevărat că sunt puține zilele în care nu citesc deloc, dar depinde foarte mult și de ce carte/cărți citesc în momentul acela, dacă îmi place foarte mult, e posibil să dedic și câte 3-4 ore pe zi cu pauze (poate mai mult dacă e zi de weekend), dar dacă nu, încerc să citesc măcar 30 de minute pe zi. Dar, așa cum am menționat nu e un program fix, nu calculez exact cât timp am petrecut citind.

  1. Îți place literatura clasică? Recomandă-ne un autor sau o carte preferată.

 

♣ Da, îmi place într-adevăr foarte mult literatura clasică și de fapt dacă mă gândesc, o parte din cărțile mele preferate sunt cărți clasice. „Contele de Monte Cristo” de Alexander Dumas tatăl, este în momentul de față cartea mea preferată, deci clar o recomand cu dragă inimă, urmată îndeaproape de „Anna Karenina” de Lev Tolstoi. Următoarele locuri sunt ocupate de toate cărțile lui Jane Austen, chiar și cele pe care nu le-am citit încă pentru că sunt sigură că o să-mi placă toate enorm. „Mândrie și Prejudecată”, „Emma” și „Rațiune și Simțire” sunt citite și adorate, o recomand pe Jane Austen celor care vor să înceapă literatura clasică și nu știu ce să aleagă. (mai mult…)

Circe – Madeline Miller (recenzie)

Autor: Madeline Miller

Naționalitate: americană

An apariție: 2018 (la noi, în 2020, la Editura Paladin)

Gen carte: ficțiune, fantasy, mitologie

Titlu original Circe

Număr pagini:  424

Nota goodreads: 4.26

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Lumea este condusa de zei si titani. O lume plina de rivalitati si intrigi in care Circe nu-si poate gasi locul. Mai intai, indura umilinta si dispretul propriei familii, fiindca ea, fiica lui Helios, zeul Soarelui si cel mai puternic dintre titani, nu-i nici la fel de puternica precum tatal sau si nici fermecatoare ca mama ei nimfa. Dar Circe se dovedeste a fi un copil neobisnuit, care detine puterea vrajitoriei, ceea ce constituie de acum o amenintare pentru zei…

PĂREREA MEA

Goodreads, aplicația unde țin evidența cărților citite îmi arată că am terminat până acum 48 de cărți, printre care câteva sunt cărți audio. Și când mă gândesc că anul trecut am citit 50 de cărți, mi se pare că anul ăsta stau foarte bine. Problema este că am foarte multe restanțe la scris recenzii și de multe ori, dacă nu scriu ceva despre carte imediat după ce am terminat-o, uit din detalii și asta mă frustrează maxim.

Revenind la cartea noastră, Circe, trebuie să vă spun că autoarea, Madeline Miller este o autoare cu un potențial mare. Este din SUA, iar primul său roman este Cântul lui Ahile, pe care nu l-am citit încă. Dar poate va fi la un moment dat pe lista mea. Circe este genul de carte ideală pentru cititorii pasionați de mitologia greacă, cum sunt eu. Sau de literatura fantastica. Nu pot spune că sunt extrem de pasionată de literatura fantasy, însă într-o oarecare măsură mă atrage ca subiect. Deși este o carte grosuță, de peste 400 de pagini, nu vă speriați. Se citește foarte repede.

Romanul lui Madeline Miller îmi amintește de o altă carte, de Legendele Olimpului, scrisă de Alexandru Mitru. Am citit cele două volume din Legendele Olimpului prima dată la 12 ani, într-o vacanță de vară. Iar a doua oară când eram în primul an de Litere. În linii mari, Circe mi-a plăcut destul de mult. Nu cred că mai trebuie să explic de ce se numește așa cartea, însă dacă ar fi să mă refer la temele abordate, aș spune aici, pe lângă mitologia greacă, tema familiei, a iubirii sau a vrăjitoriei. (mai mult…)

Iubirea nu e un vers liber – Susana Fortes (recenzie)

Autor: Susana Fortes

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 2013 (2021  la editura Humanitas, colecția Raftul Denisei)

Gen carte: ficțiune, roman

Titlu original: El amor no es un verso libre

Număr pagini:  248

Nota goodreads: 3.00

Nota mea: 3/5

DESCRIERE

Povestea unei pasiuni, o carte cu accente de roman politic, cu atmosferă glamour și boemă artistică, în pragul izbucnirii Războiului Civil Spaniol.În vara anului 1935, Kate Moore sosește la faimoasa Residencia de Estudiantes din Madrid, locul în care se întâlnește elita intelectuală republicană – Dalí, Salinas, García Lorca, Buñuel –, anturată de admiratori și personaje mondene. Tânăra americană, care dorește să-și continue studiile de literatură spaniolă, cunoaște aici o lume de revoluționari și visători, de artiști și întreprinzători, de idealiști și ariviști.

Dar cel mai mult o va impresiona profesorul Álvaro Díaz-Ugarte, iar atracția va fi reciprocă. Într-un oraș în care totul se află, cei doi își trăiesc iubirea clandestină cu îndrăzneală și nonșalanță. Până când, într-un canal de irigații, apare cadavrul unui student, iar moartea acestuia începe să o obsedeze pe Kate. Întunecată de crimă, intrigi de stat și de alcov, sub ochiul atent al poliției politice, povestea lor de dragoste îi poate costa viața, iar pentru supraviețuire se plătește un preț imens în Spania anilor 1930.

PĂREREA MEA

Autoare spaniolă contemporană, Susana Fortes are două romane care sunt traduse și în limba română (Iubirea nu e un vers liber și Septembrie mai poate aștepta). Eu l-am citit doar pe primul, iar la al doilea nu știu dacă voi ajunge chiar curând. Deși am văzut pe goodreads că Iubirea nu e un vers liber are o notă micuță (3.00/5.00), m-am încăpătânat să citesc cartea și am sperat că nu mă va dezamăgi.

Din păcate, chiar a fost o dezamăgire literară, cum de altfel au fost multe lecturi din 2022, din ce am citit până acum. În general, dacă o carte mă captivează, îmi este mai ușor să scriu despre ea. Dacă nu, trebuie să mă chinui să găsesc idei pe care să le includ în recenzie. Poate de aceea am multe cărți citite și nu am scris deloc despre ele. Mai uit amănunte, mai uite nume de personaje. Ceea ce este normal.

Revenind la cartea noastră, îmi dau seama că nu prea am citit până acum autori spanioli contemporani. Susana Fortes este din punctul meu de vedere o autoare cu mult potențial, dar în acest roman mi s-a părut că nu a dezvoltat suficient povestea și cititorul nu este pur și simplu atras de scrierea sa. Sau cel puțin eu nu am fost.

Acțiunea cărții se petrece în jurul lui 1935, adică în preajma izbucnirii Războiului Civil Spaniol și mi s-a părut povestea în sine slab dezvoltată ca intrigă și ca fluență a ideilor. Am ales cartea datorită editurii (sunt mare fan editura Humanitas și a colecției Raftul Denisei), dar și datorită titlului. Mă așteptam la ceva romantic, la ceva poetic. Latura romantică, deși este și o poveste de dragoste la mijloc, este tot slab conturată.

Iubirea nu e un vers liber, ci doar o idee de iubire

Personajul principal feminin este Kate Moore, o tânără din America care vine în Spania să studieze. Ea este fascinată de tot ce înseamnă această țară și cultura spaniolă. Aici îl cunoaște pe fermecătorul Alvaro Diaz Ugarte, mai în vârstă cu 15 ani decât ea și se naște o poveste atipică de dragoste. Viața lui Ugarte este complicată, așa că tânăra din America va trece prin tot felul de momente neplăcute. Există în carte o mulțime de descrieri, numai că multe dintre ele mi se par atât de clișeice, încât nu de puține ori îmi venea să casc de plictiseală. (mai mult…)

Mâine poate am să rămân – Lorenzo Marone (recenzie)

Autor: Lorenzo Marone

Naționalitate: italiană

An apariție: 2017 (2020  la editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune, roman

Titlu original: Magari domani resto

Număr pagini:  328

Nota goodreads: 3.90

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Într-un Napoli descris cu atâta vivacitate și culoare, încât pare să se audă în fundal muzica lui Pino Daniele, romanul Mâine poate am să rămân aduce în prim-plan, pe lângă personaje savuroase și complexe, o concretețe a cotidianului care îl face deseori pe cititor să creadă că și el e protagonist în această poveste din Cartierele Spaniole. În 2017 a primit Premio Selezione Bancarella.

Luce di Notte (adică „lumină de noapte“, un oximoron onomastic impus de un tată aventurier), o tânără avocată în blugi și mereu călare pe legendara Vespa portocalie, se revoltă împotriva tuturor: a unei mame tăcute și conservatoare, a iubitului care a părăsit-o, a amintirii tatălui plecat de acasă nu se știe de ce, a proprietarului biroului de avocatură unde lucrează, care crede că poate ține bătrânețea departe seducând cât mai multe femei. Își pune tot mai des problema să părăsească orașul Napoli și, asemenea fratelui ei, să urmeze visul italian de a se stabili în nord. Viața ei însă începe să capete alte înțelesuri din clipa în care se ivesc trei prietenii mai puțin obișnuite: cu un câine de pe stradă, cu vecinul său, un fost om al mării, ajuns într-un scaun cu rotile, dar mai ales cu un copil de șapte, opt ani, pe care și-l dispută părinții aflați în divorț. Dar poate dragostea adevărată să apară în acest oraș din care Luce își dorește să evadeze?

PĂREREA MEA

Deși am citit cartea asta la începutul lui 2022, în ianuarie, mi-a luat ceva timp ca să mă adun și să scriu câteva cuvinte despre ea. Nu a fost o lectură proastă, dar comparând-o cu alt roman citit de la Marone, mult inferior. Dacă vreți să citiți impresiile mele despre Tentația de a fi fericit, o carte de 5 steluțe, o puteți face aici.

Scriitor italian de succes, Lorenzo Marone mai are un roman tradus la noi la care sper să ajung într-o zi, Un băiat ca toți ceilalți. Și în acest roman, la fel ca în Tentația de a fi fericit, accentul se pune pe destinul uman și pe suișurile și coborâșurile pe care viața ni le rezervă. Titlul bine ales mă duce cu gândul la alegerile pe care de multe ori suntem nevoiți să le luăm. Uneori trebuie să rămâi sau să pleci. De ce se numește romanul așa și care este de fapt contextul – vă invit să citiți cartea și să descoperiți. (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »