Autor: Susana Fortes
Naționalitate: spaniolă
An apariție: 2013 (2021 la editura Humanitas, colecția Raftul Denisei)
Gen carte: ficțiune, roman
Titlu original: El amor no es un verso libre
Număr pagini: 248
Nota goodreads: 3.00
Nota mea: 3/5
DESCRIERE
Povestea unei pasiuni, o carte cu accente de roman politic, cu atmosferă glamour și boemă artistică, în pragul izbucnirii Războiului Civil Spaniol.În vara anului 1935, Kate Moore sosește la faimoasa Residencia de Estudiantes din Madrid, locul în care se întâlnește elita intelectuală republicană – Dalí, Salinas, García Lorca, Buñuel –, anturată de admiratori și personaje mondene. Tânăra americană, care dorește să-și continue studiile de literatură spaniolă, cunoaște aici o lume de revoluționari și visători, de artiști și întreprinzători, de idealiști și ariviști.
Dar cel mai mult o va impresiona profesorul Álvaro Díaz-Ugarte, iar atracția va fi reciprocă. Într-un oraș în care totul se află, cei doi își trăiesc iubirea clandestină cu îndrăzneală și nonșalanță. Până când, într-un canal de irigații, apare cadavrul unui student, iar moartea acestuia începe să o obsedeze pe Kate. Întunecată de crimă, intrigi de stat și de alcov, sub ochiul atent al poliției politice, povestea lor de dragoste îi poate costa viața, iar pentru supraviețuire se plătește un preț imens în Spania anilor 1930.
PĂREREA MEA
Autoare spaniolă contemporană, Susana Fortes are două romane care sunt traduse și în limba română (Iubirea nu e un vers liber și Septembrie mai poate aștepta). Eu l-am citit doar pe primul, iar la al doilea nu știu dacă voi ajunge chiar curând. Deși am văzut pe goodreads că Iubirea nu e un vers liber are o notă micuță (3.00/5.00), m-am încăpătânat să citesc cartea și am sperat că nu mă va dezamăgi.
Din păcate, chiar a fost o dezamăgire literară, cum de altfel au fost multe lecturi din 2022, din ce am citit până acum. În general, dacă o carte mă captivează, îmi este mai ușor să scriu despre ea. Dacă nu, trebuie să mă chinui să găsesc idei pe care să le includ în recenzie. Poate de aceea am multe cărți citite și nu am scris deloc despre ele. Mai uit amănunte, mai uite nume de personaje. Ceea ce este normal.
Revenind la cartea noastră, îmi dau seama că nu prea am citit până acum autori spanioli contemporani. Susana Fortes este din punctul meu de vedere o autoare cu mult potențial, dar în acest roman mi s-a părut că nu a dezvoltat suficient povestea și cititorul nu este pur și simplu atras de scrierea sa. Sau cel puțin eu nu am fost.
Acțiunea cărții se petrece în jurul lui 1935, adică în preajma izbucnirii Războiului Civil Spaniol și mi s-a părut povestea în sine slab dezvoltată ca intrigă și ca fluență a ideilor. Am ales cartea datorită editurii (sunt mare fan editura Humanitas și a colecției Raftul Denisei), dar și datorită titlului. Mă așteptam la ceva romantic, la ceva poetic. Latura romantică, deși este și o poveste de dragoste la mijloc, este tot slab conturată.
Iubirea nu e un vers liber, ci doar o idee de iubire
Personajul principal feminin este Kate Moore, o tânără din America care vine în Spania să studieze. Ea este fascinată de tot ce înseamnă această țară și cultura spaniolă. Aici îl cunoaște pe fermecătorul Alvaro Diaz Ugarte, mai în vârstă cu 15 ani decât ea și se naște o poveste atipică de dragoste. Viața lui Ugarte este complicată, așa că tânăra din America va trece prin tot felul de momente neplăcute. Există în carte o mulțime de descrieri, numai că multe dintre ele mi se par atât de clișeice, încât nu de puține ori îmi venea să casc de plictiseală. (mai mult…)
Autor: Maria Duenas
Naționalitate: spaniolă
An apariție: 2009 (în 2011, la editura Polirom)
Gen carte: ficțiune, istorie, dramă, Al Doilea Război Mondial
Titlu original: El tiempo entre costuras
Număr pagini: 608 (depinde de ediție)
Nota goodreads: 4.15
Nota mea: 4/5
DESCRIERE
PĂREREA MEA
Maria Duenas este autoarea spaniolă a mai multor romane traduce în limba română: Iubirile croitoresei, Ce avem și ce uităm, Fetele căpitanului (2019) și Cumpătarea (2016). Am mai citit de la această autoare până acum doar Ce avem și ce uităm, o carte care nu mi-a îndeplinit așteptările prea mare și despre care puteți citi câteva rânduri aici.
Nu am știu acest amănunt de la început, ci abia la finalul cărții (așa se întâmplă când nu te documentezi suficient pe marginea unui roman) că Iubirile croitoresei este prima carte din seria Sira Quiroga, iar cea de a doua, care încă nu a fost tradusă la noi și a fost publicată abia în 2021, se numește Sira, după numele personajului feminin principal.
Iubirile croitoresei a apărut în 2009, iar la noi a fost publicată în 2011 (și 2013) de editura Polirom. Are multe pagini (608) – depinde și de ediție, bineînțeles – și eu am citit-o într-o săptămână. De ce a durat atât? Pentru că am mai început o carte în paralel și am pătruns pentru o perioadă scurtă de timp în lumea audiobook din aplicația Voxa. Dar despre asta vă voi spune în alt articol.
A durat o săptămână și pentru că, deși m-a captivat de la primele rânduri, m-a pierdut apoi. Aveam cartea asta de ceva timp pe listă și au fost multe momente în care am amânat-o pentru că are un număr generos de pagini. Ei bine, romanul începe bine, te captivează, vrei să afli mai multe despre povestea personajelor, apoi încep dramele, al Doilea Război Mondial și nu mai reușește să te țină acolo, lipit de carte. (mai mult…)
Autor: Alejandro Palomas
Naționalitate: spaniolă
An apariție: 2019 (la noi, în 2019, la Editura Rao)
Gen carte: ficțiune, YA, mister, drama
Număr pagini: 208
Nota goodreads: 4.30
Nota mea: 5/5
DESCRIERE
Protagonistul acestui roman este un copil cu totul deosebit. Pe nume Guillermo, alintat Guille, trăieste doar cu tatal sau, Manuel, intrucat mama, de profesie stewardesa, a plecat la munca in Dubai. Tocmai a ajuns la o scoala noua, iar singura lui prietena este Nazia, o fata pakistaneza. Pare un copil fericit, un copil anormal de fericit, dupa opinia dirigintei sale, Sonia. Cand aceasta il intreaba „Ce vrei sa fii cand ai sa te faci mare?”, Guille raspunde ca vrea sa fie Mary Poppins. Toate acestea o vor face pe Sonia sa ceara sprijinul Mariei, consilierul scolar, pentru a o ajuta sa descopere ce se ascunde sub acea fatada a fericirii lui Guille.
PĂREREA MEA
Alejandro Palomas este un scriitor spaniol și după părerea mea, unul foarte talentat. Nu am mai citit alte cărți scrise de el, dar aceasta mi-a întrecut toate așteptările. Cartea a fost publicată la editura Rao în 2019 și are doar 208 pagini. Se citește foarte repede și reușește să te prindă încă de la primele pagini. Sunt unii critici care îl aseamănă cu Micul Prinț, dar eu l-aș asemăna și cu Minunea, cartea lui Palacios – și aici mă refer la faptul că aceste cărți au în comun o inocență aparte a personajului principal care este de fapt un băiețel. Bineînțeles că poveștile lor diferă.
Titlul este unul simplu, fără a-l anunța pe cititor că va urma un adevărat carusel de emoții. Deoarece așa am perceput eu întreaga carte – un amalgam de emoții, care mai de care mai covârșitoare. Acest fiu din titlu nu este nimeni decât Guillermo, alintat Guille, un băiețel de 10 ani cu o imaginație debordantă și mare fan al lui Mary Poppins și al poveștilor în general. Temele abordate sunt copilăria, familia, poveștile, relația dintre părinți-copii, dar și relația profesor-copil.
Întrebat la școală ce vrea să fie când va fi mare, Guille spune că vrea să fie Mary Poppins. Nu ca ea, ci ea. De ce? Există un mister legat de această dorință a sa. Un mister pe care nu l-am ghicit, iar la final m-a lovit pur și simplu. Învățătoarea băiețelului și consiliera școlii poartă discuții cu tatăl lui Guille, cu Manuel Antunez, care este de meserie mecanic de avioane. Mama copilului, Amanda, lipsește din peisaj, aceasta fiind stewardesă.
Cum este Guille ca personalitate? Este un copil curios, sensibil, energic și optimist. Dragostea sa față de Mary Poppins o datorează mamei sale, o englezoaică care a crescut la orfelinat până la vârsta de 9 ani. Tatăl său, Manuel, este un părinte model, însă un părinte care ascunde o suferință anume, dorind să își protejeze fiul. Băiețelul se împrietenește la școală cu Nazia, o fetiță de vârsta lui, însă aceasta se lovește de mentalitatea greu de înțeles a familiei sale pakistaneze. Mi s-a părut incorectă atitudinea familiei Naziei față de Guille, cât și consecințele pe care fetița el suportă fără niciun motiv. (mai mult…)
Autor: Maria Duenas
Naționalitate: spaniolă
An apariție: 2012 (2013 la editura Polirom)
Gen carte: ficțiune, istorie, dramă, literatura contemporană
Titlu original: Misión olvido
Număr pagini: 456
Nota goodreads: 3.39
Nota mea: 3/5
DESCRIERE
Printre pasiuni incrucisate si conflicte profesionale, dezamagita de propriul esec sentimental si incapabila sa revina la o viata normala, profesoara Blanca Perea accepta ceea ce i se pare a fi un plicticos proiect academic. Acest lucru inseamna insa si distrugerea propriei familii. Blanca pleaca din Madrid in Santa Cecilia, California; acolo, intre doi barbati, unul care-i aduce marturii postume si altul tot mai apropiat sentimental, Blanca patrunde tot mai adinc intr-un labirint de sentimente, intrigi subterane si usi intredeschise. Dar, inainte de a gasi raspunsuri la multimea intrebarilor ce-i asalteaza destinul, ea mai are multe piedici de trecut.
PĂREREA MEA
Maria Duenas este o scriitoare spaniolă, autoarea și a romanului Iubirile croitoresei, dar și profesor universitar în Spania. Ce avem și ce uităm a fost publicat inițial în 2021, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2013. Acesta este primul roman pe care eu îl citesc și sper să ajung curând și la Iubirile croitoresei, pe care o am de ceva timp pe lista mea. Ce pot să vă spun despre carte? Am avut așteptări mari, dar simt acum, după ce am terminat cartea, că nu a fost suficient. Au fost niște elemente în carte care nu m-au ținut lipită de ea și e păcat asta. La începutul cărții aflăm că aceasta a fost dedicată fratelui autoarei, Pablo Ducnas Vinuesa.
Cartea este structurată în 45 de capitole, potrivite ca mărime. Titlul face referire la viața și gândurile Blancăi, o femeie trecută de prima tinerețe. Ca teme abordate avem istoria, cercetarea, profesia, familia, iubirea. Deși are un număr destul de generos de pagini, adică 476, eu nu am simțit când au trecut. Personajul feminin principal este Blanca Perea, profesor universitar în Spania, care decide să plece în California pentru un proiect academic. (mai mult…)
Autor: Luis de la Higuera
Naționalitate: spaniolă (?)
Titlu original: L’autopsie De Satan
An apariție: 2006
Nota mea: 4/5
Tip carte: roman horror, thriller, mister
Am ales că citesc această carte pentru că m-a intrigat foarte tare titlul ei. Nu știam nimic despre acest autor și cu atât mai mult nici despre acest roman. Am avut impresia că va fi ceva extrem de incitant, însă am fost un pic dezamăgită că nu a fost cum mă așteptam.
Acțiunea romanului se petrece în secolul al XVII-lea, în timpul alegerilor papale. Tema religioasă este și ea prezentă, însă este împletită armonios cu misterul și suspansul. Într-un sătuc din Franța, Lausec, sunt descoperite rămășițele unui schelet de dimensiuni uriașe. Locuitorii sunt panicați și încep să emită diverse teorii, iar acestea sunt sprijinite de punctele de vedere diferite ale cardinalilor și medicilor.
Apariția unei fiare misterioase care ucide fără milă oile locuitorilor alimentează frica oamenilor, iar aceștia sunt cuprinși de teama că cel care sălășluiește în micul lor sat nu este altul decât diavolul însuși. Dacă acesta este adevărul sau nu, vă las să citiți cartea și să aflați. După găsirea scheletului neobișnuit, se încearcă reconstituirea lui, însă concluzia la care vor ajunge oamenii este una șocantă. Cel puțin și pentru mine a fost. În roman este strecurată și o poveste de dragoste dintre Agnes, considerată de localnici vrăjitoare, și Zenon, un tânăr medic ale cărui convingeri îi vor schimba viața.
Cartea este construită destul de bine, personajele nu foarte numeroase sunt interesante, iar atmosfera cărții reușește să te țină destul de mult cu sufletul la gură. Însă, după părerea mea, are niște minusuri. Și spun asta pentru că o parte din acțiune lâncezește și anumite părți puteau fi schimbate puțin. Însă în principiu este o carte destul de bună care merită citită. Vă recomand!
CITATE
Teoria savantului italian, dacă era corectă, îl putea ajuta în cercetările sale. Acesta presupunea totuşi încă multe necunoscute, ridica prea multe întrebări ca să poată fi apărată în faţa lui Athanase sau a celor doi reprezentanţi ai Bisericii. De ce straturile erau de grosimi diferite? De ce materia din care erau făcute nu era aceeaşi peste tot? Cu ce frecvenţă se succedau aceste straturi? Cui anume i se datorau? De ce uneori erau înclinate?
Tocmai terminase fraza când privirea i se opri la Agnès. Tânăra nu avea nimic din frumuseţile sofisticate pe care le întâlnea din când în când la Paris. Frumuseţea ei era naturală, simplă. Trăsăturile erau fine, iar silueta zveltă nu era lipsită de farmec. Dacă pomeţii un pic ieşiţi, părul abundent şi gura cărnoasă îi dădeau un aer cam sălbatic, blândeţea ochilor îl corecta din plin. Îmbrăcată altfel, ar fi avut mult succes în saloanele din capitală.
Când mirosul cadavrului atinse nările părintelui Amedée, acestuia i se făcu greaţă, dar se aplecă totuşi curajos asupra grămezii de carne. Rănile erau atât de adânci, plăgile atât de brutal deschise, că numai colţii ascuţiţi ai unui animal mare le-ar fi putut cauza. De altfel, se putea constata că lipsea o parte din corp, devorată pe loc sau luată. Nu era ceva frumos de văzut, şi-i făcu semn lui Octave să stea deoparte.