Casa îngerilor – Pascal Bruckner (recenzie)

Autor: Pascal Bruckner

Naționalitate: franceză

An apariție: 2013

Număr pagini: 248

Titlu original: Le Maison des Anges

Nota mea: 3/5

Primită de la: librăria online Târgul Cărții.ro

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

Cand cersetorii devin ingeri…
Antonin Dampierre, în vârsta de treizeci de ani, foarte preocupat de înfățișarea sa, este un bărbat ca oricare altul. Sau, cel putin, așa pare. Lucrează într-o agenție imobiliară de lux până în ziua în care, ratând o tranzacție din pricina a doi bețivi, se repede la unul dintre ei și îl omoară în bătaie. Antonin are un moment de iluminare: vrea sa purifice lumea de cerșetori. Asa ca își începe căutarea halucinantă prin Parisul epavelor umane, unde o cunoaște pe Isolde de Hauteluce, un fel de mama a răniților. Va reusi aceasta eroina dedicata întru totul umanității să-l salveze pe Antonin de el însuși?
Pentru a descoperi Parisul nu trebuie să ridici ochii, ci să îi cobori spre pământ.
Pascal Bruckner

Parisul nu înseamnă numai clădiri impozante, magazine de lux și vitrine strălucitoare. Parisul înseamnă și oameni fără adăpost, cocioabe din carton, mizerie și suferință. „Celalalt Paris” e un oraș murdar, departe de capitala pudrată și lustruită – imaginea stilizată ce le este oferită turiștilor. Pascal Bruckner reflectează asupra decăderii umane și a contrastului izbitor dintre viața „civilizată” și cei aflați pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale. Oare cerșetorii sunt reversul fatal al societății noastre ultraigienizate?

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărții de la prietenii mei de la Târgul Cărții.ro, cărora le trimit multe mulțumiri. De Pascal Bruckner am mai citit până acum Hoții de frumusețe și Păzea, se-ntoarce Moș Crăciun! Din păcate, niciuneia nu i-am făcut recenzie, deși am avut în plan să fac măcar pentru Hoții de frumusețe, o carte cu un subiect copleșitor.

Revenind la Casa îngerilor, vreau să vă spun că este un roman care nu neapărat că nu mi-a atins așteptările, ci este unul care vine cu ceva nou ca trăire pentru mine, însă nu neapărat ceva pozitiv. Am început cartea undeva înainte de Crăciun și atunci toată lumea citea chestii vesele și în spiritul acestei sărbători. Eu recunosc că m-am cam împotmolit la lectura acestui roman, deoarece stilul cărții îți induce niște stări mai speciale.

Cartea este destul de sumbră, foarte realistă, având la bază prezentarea Parisului dintr-un punct de vedere mai ciudat: personajul principal, Antonin Dampierre este, în urma unei situații ieșite din comun, fascinat de lumea cerșetorilor și de înlăturarea lor.

Tema cărții este cum am spus deja, realistă, dar aș putea foarte bine să mă gândesc și la prezența destinului uman și a tot felul de situații prin care oamenii fără adăpost trec. Titlul este foarte bine ales și face referire la un adăpost unde Antonin ajunge să lucreze. Este o carte care la un moment dat m-a întristat, m-a deprimat, dar în același timp m-a făcut să conștientizez că merită să citim și astfel de cărți. 

Viața nu este făcute doar din pozitiv, așa că de ce ar fi toate cărțile așa? Recunosc meritul autorului de a scrie o asemenea carte extrem de bine construită, chiar dacă eu personal mi-aș fi dorit mai mult dialog între personaje. Are foarte multe descrieri, se citește relativ ușor, deși eu nu am citit-o foarte repede.

Oferă anumite stări neplăcute, dar care sunt cumva necesare pentru fiecare dintre noi. Stilul lui Bruckner nu cred că este pentru oricine, deoarece ai nevoie de o anumită maturitate în materie de citit. Este o carte destul de bună, dar nu i-am oferit decât 3 din 5 steluțe pe goodreads, pentru că mi s-a părut că se putea mai mult.

Personajele nu sunt foarte multe, alături de Antonin mai face cunoștință cu alte personaje secundare, cum ar fi Isolde de Hauteluce. Din ce am văzut în celelalte două cărți citite, Bruckner are o preferință pentru personaje ciudate, sumbru și tot felul de ciudățenii. Așa că dacă vă plac astfel de cărți și doriți o carte care să vă pună pe gânduri, nu o ratați. Este o carte care m-a impresionat foarte tare, chiar dacă nu a fost una veselă. Însă a fost o carte care m-a pus pe gânduri și m-a determinat să văd și o altă latură a existenței umane. Voi ați citit acest roman? Dacă da, cum vi s-a părut?

CITATE

Toți bărbații  vor să acceadă la statutul solemn de creator, dar foarte puțini vor fi astfel înnobilați. Dacă se încăpățânează, vor sfârși prin a ajunge doar niște vagabonzi, ca tipul ăla de acolo…

O dramă în surdină, desfășurată aproape fără mișcări. Din acel episod, Antonin reținuse însă altceva: o viață poate dispărea într-o secundă, cu un simplu gest.

Copiii arborelui de jacaranda – Sahar Delijani (recenzie)

Autor: Sahar Delijani

Naționalitate: iraniană

An apariție: 2013

Număr pagini: 270

Nota mea: 4/5

Gen carte: roman

PREZENTARE

Copiii arborelui de jacaranda, tradusă deja in UK, Italia, Grecia şi Muntenegru, va apărea în 75 de țări, în 27 de limbi.
Romanul de debut al scriitoarei Sahar Delijani urmăreşte destinele a trei generatii de iranieni prin prisma arestărilor şi încarcerărilor din Teheran, în anii care au urmat Revoluției din 1979 i victoriei fundamentalismului islamic. Temporalități şi perspective multiple ale părinților şi copiilor se întrepătrund, dând nastere unui model complex de cauze şi consecinte, secrete şi mărturisiri, poveşti de dragoste şi sacrificiu.
Din acest model se disting câteva motive centrale, mereu aceleaşi: zidurile închisorii Evin, simbol al regimului opresiv, străzile şi traficul haotic al Teheranului – spațiu public al fricii şi vulnerabilizării, dar şi al expresiei politice, sau spatiul intim şi sigur al caselor şi curtilor interioare, în care memoria se păstrează la umbra nelipsitelor flori ale arborelui de jacaranda.
Copiii arborelui de jacaranda este un portret evocator a trei generații de bărbați şi femei, inspirați de dragoste şi poezie, animati de idealism si aspiratii de dreptate si libertate. Romanul prinde tocmai detaliile mai puțin cunoscute ale unei țări în care istoria a lăsat urme în toate formele pulsând de viață ori lipsite de strălucirea ei.
„Vreau ca cititorii mei să vadă ca istoria arată la fel in toata lumea. Vrem cu totii aceleasi lucruri. Fiecare țară si-a avut razboaiele ei, luptele ei pentru democratie, pentru libertate. Fie ca aceste lupte au loc in Siria, Argentina, Birmania, Iran sau oriunde altundeva, ele sunt la fel şi poartă acelaşi mesaj: oamenii vor să trăiască liberi… suntem cu toții la fel.” (Sahar Delijani)
PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestui roman pentru recenzie de la Librăria online Târgul Cărții.ro şi doresc să le mulțumesc că mi-au trimis o asemenea minuni de carte! Am ales să citesc acest roman pentru că m-a atras titlul cărții şi nu mai citisem nimic de această autoare! Este o carte destul de scurtă (270 de pagini) şi în mod normal se citeşte foarte repede. Nu a fost însă şi cazul meu (m-am căsătorit, iar apoi am fost în luna de miere), deoarece am apucat să o citesc printre picături şi acest lucru nu a fost în avantajul meu.

Vă spun de la început că nu este o carte veselă, ci ai putea chiar avea anumite stări neplăcute, multe dintre ele de tristețe. Este o carte complexă, destul de bine construită şi o adevărată lecție de viață. Tema cărții este una socială şi se pune accentul mult pe personaje şi destinul lor. Cu toții cunoaştem, sau ar trebui să cunoaştem, că nu demult au existat conflicte aprinse între Irak şi Iran, iar acest roman preia atmosfera tulbure a războiului, iar autoarea se inspiră de aici în construirea personajelor.

Cu legătura la ochi, se simțise incompletă, mutilată, blocată într-o lumea vulnerabilității fizice, unde se putea întâmpla orice fără ca ea să se poată apăra. Acum i se părea că o privire ar fi fost de ajuns să se elibereze de frica paralizantă care o făcea să se simtă neîntreagă, neom.

Titlul cărții mi s-a părut cel mai interesant, deoarece face referire la personajele mai mult sau mai puțin interesante ale romanului. Cine sunt oare aceşti copii ai arborelui de jacaranda şi cum este viața lor de zi cu zi? Am plâns la anumite secvențe ale cărții, cum ar fi imaginea femeii care a fost nevoită să nască în închisoare. Oamenii au luptat pentru țelurile lor, dar cei de la conducere s-au răzvrătit, au închis oameni inocenți, au ucis şi au distrus vieți şi familii.

Pentru că nu ştie ce să simtă şi ce să creadă şi ce să facă. Pentru că istoria a prins-o în sfârşit din urmă.

Personajele sunt foarte multe, puternic individualizate şi fiecare dintre ele m-a impresionat profund. Acțiunea cărții se desfăşoară pe mai multe planuri care alternează, iar acest lucru mi s-a părut puțin derutant. Dar în ansamblu este o carte bună, sinceră, care reuşeşte să îl impresioneze pe cititor. Doar dacă ai fi de piatră nu te-ar impresiona. Această carte este una dintre cele mai frumoase citite până acum în 2017, chiar dacă nu este veselă. Aş putea scrie mult şi bine despre Copiii arborelui de jacaranda, dar totuşi nu aş putea descrie tot ce am simțit pe parcursul lecturii.

Vă recomand călduros să o citiți şi să pătrundeți într-un altfel de univers. Clar nu unul vesel, dar unul aparte. Aştept impresii dacă ați citit cartea!

Elixirul dragostei – Eric-Emmanuel Schmitt (recenzie)

19396696_1631508606868850_70457937415934307_n

Autor: Eric Emmanuel Schmitt

Naționalitate: franceză

Titlu original: L’élixir d’amour

An apariție: 2014 (2015 la Editura Humanitas)

Gen carte: roman, ficțiune, dragoste

Număr pagini: 150

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate? Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste? Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în acest roman epistolar, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.

PĂREREA MEA

De acest autor am mai citit Oscar și tanti Roz și Cea mai frumoasă carte din lume, două cărți minunate care m-au impresionat. Dacă sunteți curioși, puteți citi recenzia pentru cea de a doua carte AICI. Am primit Elixirul dragostei de la librăria online Târgul Cărții.ro pentru recenzie și vreau să le mulțumesc! M-a atras încă de la început coperta colorată a cărții și titlul care promite o incursiune pe tărâmul fascinant al dragostei.

Dar pentru că multe cărți carte promit au și minusuri, cel pe care l-am descoperit eu este chiar structura cărții și numărul mic de pagini, romanul cuprinzând de fapt niște schimburi de emailuri destul de scurte. Mi-aș dori un fir epic mai complex și mult mai bine construit. Am citit cartea în câteva ore și deși, acțiunea pare la început puțin banală și eu aveam de gând să îi dau doar 4 steluțe, finalul m-a surprins.

Tema cărții este iubirea, iar titlul face referire la ideile unuia dintre personaje, care ar dori să descopere un elixir al dragostei. Personajele cărții sunt puține, îi întâlnim pe Adam și Louise (prin intermediul emailurilor lor) și pe Lily, deși cea din urmă este doar menționată. Personajele au un rol pasiv în cadrul romanului și nu avem o acțiune propriu-zisă. Cel mai interesant pentru mine a fost finalul, moment în care am descoperit că ceea ce am citit până atunci m-a îndepărtat destul de mult de acțiunea și nici nu mi-am dat seama că va fi un altfel de final.

(mai mult…)

Ce cărți am primit (15)

Astăzi am primit un colețel minunat de la prietenii de la Târgul Cărții.ro, cărora vreau să le mulțumesc pentru promptitudinea și seriozitatea de care dau dovadă de fiecare dată. Sunt 3 cărți:

  • Maestrul și Margareta – Mihail Bulgakov (am citit prima dată acest roman undeva în primul an de facultate, dar pentru că îmi doream să îl citesc iar, sper să fac asta foarte curând!)

19366162_1631508713535506_7468210592764136463_n

  • Copiii arborelui de jacaranda – Sahar Delijani ( tot ce știu este că autoarea este de origine iraniană și că este un roman și este un roman istoric îndrăgit. Sper să îmi placă și abia aștept să revin cu o recenzie separată!)

19260518_1631508536868857_2721133405659215074_n

  • Elixirul dragostei – Eric Emmanuel Schmitt (stilul autorului îmi este familiar, deoarece acum ceva timp am mai citit Oscar și tanti roz și Cea mai frumoasă carte din lume. Abia aștept să citesc și acest roman despre care am auzit numai de bine!)

19396696_1631508606868850_70457937415934307_n

 

18301485_1631508670202177_1641985034121230107_n

Orele îndepărtate – Kate Morton (recenzie)

17992246_1554022484617463_1325196230495102125_n

Autor: Kate Morton

Naționalitate: australiană

Titlu original: The Distant Hours

An apariție: 2010 (2013 la Editura Humanitas)

Gen carte: roman istoric, roman gotic, ficțiune, mister

Număr pagini: 514

Nota mea: 4/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

Puteți găsi cartea AICI ( în limita stocului disponibil )

PREZENTARE

Cartea Orele îndepărtate face parte din colecția Raftul Denisei a editurii Humanitas Fiction și a fost recompensată în 2011 cu Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. Cartea este un bestseller internațional aflat în topurile de vânzări ale publicațiilor New York Times, Sunday Times și Die Zeit.

O scrisoare care ajunge la destinatar la câteva zeci de ani după ce fusese trimisă bulversează existența unei familii din Londra: Edie Burchill, editoare pasionată, descoperă astfel un mister surprinzător legat de mama ei, Meredith, care implică un castel plin de secrete – Milderhurst, un autor celebru Raymond Blythe, și pe cele trei fiice ale acestuia Percy, Saffy și Juniper. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Meredith este evacuată, alături de alți copii, din Londra, iar ea ajunge la castelul Milderhurst, devenind cea mai bună prietenă a lui Juniper. Dar castelul, deși aparent un loc minunat, înconjurat de o grădină fabuloasă, ascunde multe mistere pe care Meredith doar le intuiește, pentru ca fiica ei, Edie, să le descopere ani mai târziu. Povești despre trădare, întâmplări dramatice, iubiri nefericite alcătuiesc un labirint periculos în care Edie e pe cale să se rătăcească, la fel cum mama ei, Meredith, cu jumătate de secol mai devreme, se pierduse pe coridoarele întunecate și întortocheate ale castelului. Singure zidurile acestuia mai știu însă toate poveștile de demult, și Edie nu trebuie decât să le asculte pentru a le desluși.

PĂREREA MEA

Am primit această carte pentru recenzie de la librăria-anticariat online Târgul Cărții.ro și vreau să le mulțumesc frumos pentru asemenea frumusețe de roman!Înainte să citesc această carte eram deja acomodată cu stilul lui Morton, așadar nu a fost o surpriză prea mare pentru mine. De aceeași autoare am mai citit Grădina uitată și Păzitoarea tainei, iar recenziile lor le puteți citi aici și aici. Orele îndepărtate este un roman istoric, încărcat de mister, care mie personal mi s-a părut prea vast. Are un număr de pagini destul de descurajant (514 pagini), iar eu nu l-am putut citi atât de repede. A fost de vină și perioada aglomerată prin care am trecut, dar și dispoziția mea care a cam oscilat. Este o carte complexă, cu foarte multe descrieri, multe personaje, pentru care trebuie să îți faci timp. Altfel riști să te frustrezi că trece timpul și tu tot mai ai de citit.  (mai mult…)

« Older Entries