Currently Browsing: Literatura asiatica

Aria – Nazanine Hozar (recenzie)

Autor: Nazanine Hozar

Naționalitate: iranian-canadiană

An apariție: 2019

Gen carte: ficțiune, roman istoric, YA

Titlu original: Aria

Număr pagini: 512 (paperback

Nota goodreads: 3.57

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

“Un Doctor Jivago al Iranului.”Margaret Atwood

In Iran, in 1953, un sofer pe nume Behrouz gaseste un bebelus abandonat pe o alee. Cand adopta fetita si-i pune numele Aria, nu stie cat de profund ii va schimba viitorul orfana cu ochii albastri.

Pe masura ce creste, Aria este prinsa intre trei femei pe care soarta le-a adus in situatia de a-i fi mame: sotia lui Behrouz, care o bate; bogata vaduva Fereshteh, care-i ofera adapost, dar nu-i poate oferi si dragoste, si Mehri cea nevoiasa, ale carei secrete vor schimba tot ce credea Aria ca stie despre viata ei.

In acelasi timp, Teheranul este framantat de cumplite schimbari. Circula zvonuri despre un cleric inflacarat exilat la Paris, pe nume Khomeini, care pare sa ofere un nou viitor tarii. In mijlocul agitatiei, Aria se indragosteste de un baiat armean, surprins in tabara gresita a revolutiei. Si curand va fi si ea antrenata intr-o revolta care va schimba pentru totdeauna destinul tarii si al oamenilor ei.

PĂREREA MEA

Scriitoare iranian-canadiană, Nazanine Hozar are o poveste de viață interesantă. S-a născut la Teheran, capitala Iranului, iar în copilărie s-a mutat cu familia în Canada, iar mai apoi în Surrey, Columbia Britanică. Aveam cartea asta pe lista mea cam de când a apărut și eram foarte curioasă să o citesc fiind atrasă de titlu, dintr-un motiv mai ciudat poate. Pe una dintre pisicile o cheamă tot Aria, așa că mi-am dorit să fac cunoștință cu o altă Aria. Cartea a apărut în 2019, iar la noi a fost publicată la Editura Trei, în traducerea Ruxandrei Ana.

În descrierea de la începutul recenziei găsiți descrierea cărții, așa că nu voi insista decât pe anumite aspecte care mie mi s-au părut importante. Temele abordate în acest roman vast sunt istoria, revoluția, familia, dar și prietenia, alături de alte teme mărunte. Cred că aș mai adăuga pe listă și supraviețuirea deoarece da, Aria este o supraviețuitoare și cam întreg romanul arată că multe dintre personajele sale se luptă pentru asta. La începutul cărții aflăm că romanul este dedicat mamei autoarei, Toba.

Odiseea Ariei – drumul spre maturizare

Titlul este reprezentat de numele personajului feminin principal, Aria și asistăm la călătoria sa existențială de la momentul nașterii până când ea ajunge adult.  Acțiunea cărții debutează în 1953, chiar cu nașterea Ariei, care este abandonată de mama sa și adoptată de o altă familie. Personajele cărții sunt numeroase și sinceră să fiu, multora nu le-am găsit rostul. De asemenea, întâlnim mai multe planuri narative, iar asta mi-a lăsat impresia că scriitoarea s-a concentrat pe mai multe planuri, însă a pierdut din cursivitate.

Mehri, mama naturală a Ariei, se vede nevoită să o abandoneze pe Aria imediat după naștere, însă fețita este o norocoasă atunci când este găsită de bunul Behrouz, șofer în armată. În schimb, soția lui, Zahra, este o femeie rea, violentă și face tot ce e posibil ca să o chinuie pe Aria. Însă Zahra este, din punctul meu de vedere, nimic altceva decât suma experiențelor urâte rezervate de viață. Răutatea sa este o platoșă în fața celorlalți și un mod de a se proteja de suferință. Behrouz este opusul soției: blând, atent cu fetița și cu un suflet incredibil de bun.

Aria – fata cu trei mame

Povestea dintre Behrouz și Zahra este oarecum neașteptată și la fel mi s-a părut și felul în care viețile celor doi se vor schimba. O mulțime de alte personaje îi vor influența destinul Ariei, însă puține vor fi cele care îi vor binele cu adevărat. Aria va cunoaște abandonul, violența, durerea, boala, moartea, dar și prietenia și atașamentul de o figură maternă. Aria este fata cu trei mame: cea care o naște, cea care o crește un timp și cea care o va călăuzi restul vieții. (mai mult…)

Fetița căreia nu îi plăcea numele său – Elif Shafak (recenzie)

Autor: Elif Shafak

Naționalitate: turcă

An apariție: 2014  (2016  la editura Polirom)

Gen carte: ficțiune, fantasy, carte pentru copii

Titlu original: Sakız Sardunya

Număr pagini:  152

Nota goodreads: 3.62

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

N-o cheamă nici Violeta, nici Lăcrămioara, nici Camelia. Cât e ea de inteligentă, de curajoasă și de plină de imaginație, se împiedică și se întristează mereu de un singur lucru: numele său, care nu-i place nici în ruptul capului. Părinții ei i-au dat un nume tare ciudat: Sakız Sardunya, adică Mușcata Curgătoare, o floare care n-are altă treabă decât să atragă păsările colibri. Fetița nu are frați sau surori, iar prietenii ei cei mai buni sunt cărțile, singurele care nu râd de numele asta curios. Numai că nici ele, cărțile, nu-s prea fericite pe lume: printre atâtea jocuri video și desene animate de la televizor, copiii au uitat să mai asculte și să mai inventeze povești, așa că tărâmul lor fermecat e în primejdie.
Mușcata Curgătoare e tare speriată: doar n-o să fie ea singura în stare să-l salveze, nu?

PĂREREA MEA

Elif Shafak este o scriitoare de origine turcă care a scris până acum 17 cărți, dintre care 11 romane. Fetița căreia nu-i plăcea numele său a apărut la noi în 2016, la editura Polirom, în Colecția Junior.Temele cărții sunt copilăria, familia, imaginația, cărțile, fantasticul. Titlul se referă la personajul femini principal, o fetiță pe nume Sakiz Sardunyia, care își ura numele ciudat (mușcată curgătoare). Fetița este o mare iubitoare de cărți, animale și jocuri și are o imaginație ieșită din comun. Am uitat să  menționez că este prima carte de la Shafak pe care eu o citesc și că am de gând curând să adaug pe lista mea și Bastarda Istanbulului, Onoare și Cele patruzeci de legi ale iubirii. 

Stilul cărții este accesibil și cred că poate fi citită atât de copii de vârste fragede (7-8 ani), cât și de adulți de diferite vârste. Totul este să vă placă poveștile pentru copii și să fiți atrași de stilul cărții. Cartea este destul de scurtă (152 pagini) și se poate citi lejer în 2-3 ore. Eu am citit-o însă în 2 zile, deoarece m-am confruntat în acea perioadă cu o stare mai ciudată și mai puțin chef de citit.

Revenind la cartea noastră, trebuie să știți că fetița este mereu ironizată de copiii de la școală, așa că salvarea sa este reprezentată de imaginația neobișnuită pe care o are. Singură la părinți și curioasă din fire, Sakiz obișnuiește să pună multe întrebări, dar cei mari nu au timp pentru ea sau nu îi acordă atenție. (mai mult…)

Femeia de hârtie – Rabih Alameddine (recenzie)

Autor: Rabih Alameddine

Naționalitate: libanez

An apariție: 2013  (2015  la editura Polirom)

Gen carte: ficțiune, roman istoric

Titlu original: An Unnecessary Woman

Număr pagini:  280

Nota goodreads: 3.82

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Ajunsă la şaptezeci şi doi de ani, Aaliya, o femeie care nu se simte necesară nimănui, povesteşte despre sine şi despre cei apropiaţi. Locuieşte singură într-un apartament din Beirut, dar casa ei adăposteşte sute de tomuri, cum nimeni din capitala Libanului nu mai are. Divorţată, fără copii, avînd drept Dumnezeu scriitori şi opere faimoase, femeia a lucrat o viaţă ca librar şi de aproape cinci decenii traduce în fiecare an în arabă una dintre cărţile care i-au plăcut. Munca sa nu este destinată altor ochi, căci Aaliya doar creează şi depozitează: traducerile sînt îngropate în cutii şi păstrate în apartament. Lucrurile se schimbă însă cînd un dezastru neaşteptat ameninţă să distrugă tot ce Aaliya a creat în lunga-i viaţă. Concentrat, un nebănuit ghid de lectură, romanul cuprinde poveşti cuceritoare despre Beirutul de azi şi de ieri, despre războiul civil din Liban, o lume fascinantă ţesută în amintirile unei neobosite cititoare.

PĂREREA MEA

Rabih Alameddine este jurnalist, pictor și scriitor libano-american. Tot timpul am crezut că acest roman a fost scris de o femeie, dacă este să iau în calcul faptul că personajul principal este o femeie. Femeia de hârtie este singura sa carte tradusă la noi și o aveam de ceva timp pe lista mea. De asemenea, am citit câteva recenzii despre ea pe net, dar am preferat să îmi fac singură o părere. Cartea a primit și câteva premii, National Book Award 2014 și National Book Critics Circle Award 2015. Cartea a apărut la noi în 2021, la editura Polirom, una dintre editurile mele preferate.

Cartea este destul de subțitică (280 de pagini), iar ca teme avem războiul, cărțile, familia, prietenia, trecutul, supraviețuirea. Titlul cred ca m-a atras din prima și spre surprinderea mea, este o metaforă bine aleasă, deoarece face referire la Aaliya, o septuagenară iubitoare de cărți și traduceri. Aceasta a fost timp de 50 de ani librar, o meserie pe care am experimentat-o și eu când eram studentă, timp de 7 luni. Femeia de hârtie este, după cum spuneam, metafora femeii iubitoare de cărți, care trăiește și respiră prin intermediul lor. Dar dacă stau bine și mă gândesc, hârtia poate fi un simbol al fragilității în calea vieții și este posibil să nu greșesc, având în vedere viața grea a Aaliyei.

Deși nu are foarte multe pagini, stilul cărții este destul de complex, iar eu am citit-o în vreo 5-6 zile. Are multe idei la care trebuie să te oprești și să te gândești. Numele de Aaliya înseamnă “cea superioară, de sus” și parcă este un nume predestinat. Pe cât de complexe sunt ideile cărții, pe atât de complexă este și viața acestei femei. Tatăl său a decedat înainte de nașterea sa, mama s-a recăsătorit și i-a mai dăruit încă 5 frați. Relațiile cu familia, inclusiv cu mama sa, sunt reci și uneori conflictuale. Aaliya ajunge la bătrânețe (are 70 de ani) și își privește viața și trecutul cu mai multă înțelepciune. Este o fire introvertită, deloc sociabilă, iar războiul pe care îl trăiește o schimbă total. Acțiunea cărții are loc în Beirut, un oraș greu încercat odată cu asediul Israelului asupra sa. Apare în carte denumirea de Septembrie Negru, făcându-se referire la războiul civil din Iordania între 1970-1971). (mai mult…)

Memoriile unui motan călător – Hiro Arikawa (recenzie)

Autor: Hiro Arikawa

Naționalitate: japoneză

An apariție: 2020  (2012 la Editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune, literatură contemporană, literatură japoneză

Titlu original: 旅猫リポート

Număr pagini:  256

Nota goodreads: 4.29

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Recomandată de mii și mii de cititori din întreaga lume, aceasta este povestea copleșitoare a unui tânăr care, însoțit de motanul său, călătorește pentru ultima oară de-a lungul Japoniei. Prin vocea nonșalantă a lui Nana, motanul vagabond care renunță la viața trăită în libertate deplină, dar și în pericol, pentru a intra în casa și în sufletul lui Satoru, Hiro Arikawa ne face, cu inteligență și umor, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline și ne vorbește despre firele invizibile dar indestructibile care ne țin legați de prieteni și de familie.

PĂREREA MEA

Hiro Arikawa este o autoare japoneză a mai multor cărţi, iar romanul său, bestseller-ul Memoriile unui motan călător, s-a bucurat încă de la început de un succes răsunător. Este o carte sensibilă şi mie, ca iubitoare de animale şi posesoare de două pisici năzdrăvane (Piciu, un motan negru şi fiţos, şi Aria, o tărcată superbă şi răsfăţată), a reuşit să îmi atingă o coardă foarte sensibilă. Cartea a apărut în 2020 la editura Humanitas, in colecţia foarte dragă mie, Raftul Denisei.Are 256 de pagini şi să ştiţi că se citeşte repede. Ca teme, întâlnim călătoria, amintirile, animăluţele (pisicile, în special), prietenia, ataşamentul reciproc. Titlul ne oferă detalii sau indicii despre călătoria pe care motanul nostru o va face pe parcursul cărţii.

Romanul este scris la persoana I, iar cel care narează este însuşi Nana, motanul din titlu. La început acesta nu are nume, apoi este botezat aşa de Satoru. Numele lui vine de la cuvântul nana, care în japoneză înseamnă cifra şapte (codiţa motanului avea forma acestei cifre). Pisica este la început una vagaboandă şi este adoptată de Satoru după ce este găsită rănită. Nana nu este o simplă pisică, ci una foarte vocală, încăpăţânată şi independentă.M-am amuzat copios la unele reacţii ale ei referitor la cei din jur şi la felul în care se încăpăţîna să primească dovezi de afecţiune sau ajutor.

Nana – motanul povestitor

Unul dintre plusurile cărţii este reprezentată de descrierile fascinante ale locurilor prin care cei doi prieteni călătoresc, dar şi construcţia lui Nana ca personaj. De observat aici imaginaţia vividă a autoarei japoneze. Deşi la început îl respinge pe Satoru, se crează repede un ataşament reciproc.Satoru porneşte cu Nana într-o călătorie aparte, dorind să îi găsească acestuia un alt stăpân. Motivul? Adevăratul motiv va fi dezvăluit în finalul romanului. Satoru reia legătura cu vechi prieteni şi retrăieşte vechi amintiri. Un fapt care mi s-a părut interesant este faptul că bărbatul a avut în copilărie un motan, Hachi, care semăna foarte bine cu Nana.

Ca minus, am observat că acţiunea alertă de la început începe să lâncezească uşor şi interesul tău pentru carte scade puţin. De exemplu, mi-aş fi dorit să ajung mai repede la acea parte în care aflăm de ce Satoru doreşte să îi găsească motanului alt stăpân. Şi cred că întrebarea asta şi-a pus-o fiecare cititor care a citit romanul.Au fost introduse pe parcursul cărţii alte personaje, mult dialog, iar toate astea m-au plictisit puţin. Nu mă înţelegeţi greşit, este o carte extraordinară, dar eu spun doar ce mi-aş fi dorit eu de la această carte. Acest roman este dovada vie că nu doar căţeii pot fi cei mai buni prieteni ai omului, ci şi pisicile. Şi din experienţă proprie, aşa este.

Memoriile unui motan călător este o carte sensibilă, cu multe momente triste, dar care oferă şi multă speranţă. De asemenea, prezintă lungul drum prieteniei şi cunoaşterii de sine, ceea ce mi s-a părut extraordinar.Personajul meu preferat a fost…cine credeţi? Nana, fără doar şi poate. M-a amuzat, m-a întristat, mi-a stors lacrimi şi zâmbete şi mă bucur nespus că l-am cunoscut prin intermediul aceste cărţi minunate.

Recomand cartea?

Cu siguranţă! Eu i-am oferit 4 steluţe din 5 pe goodreads. Vă recomand călduros să o citiţi şi să reveniţi cu impresii.

CITATE

Am ajuns aşadar la final, dar să nu credeţi că v-am spus o poveste tristă! Dimpotrivă, cronica aceasta m-a făcut să-i amintesc de momentele frumoase din călătorie şi mi-a dat curaj să pornesc iar la drum.

Nu zău! Crezi că un motan vagabond, care trăieşte pe apucate, îşi permite să facă pe cusurgiul? Important este să-şi pună burta la cale!

Stâlpi de sare – Fadia Faqir (recenzie)

DESCRIERE

Autor: Fadia Faqir

Naționalitate: iordaniană

An apariție: 1996 (2009 la Editura Leda )

Gen carte: roman, ficțiune

Titlu original: Pillars of Salt

Număr pagini: 300

Nota goodreads: 3.75

Nota mea: 5/5

Primită de la: Editura Leda

Puteți găsi cartea AICI

Dacă ați ști de cât timp îmi doream eu cartea asta, nu v-ar veni să credeți. De ani de zile o urmăresc. Și în sfârșit am primit-o, am citit-o și m-am blocat la recenzie. Am terminat-o de vreo săptămână, dar nu mi-am găsit cuvintele și aveam impresia că va ieși o recenzie forțată pe care eu nu o vreau așa. Așa că am mai stat puțin, m-am gândit și am ajuns la câteva impresii finale. Cartea nu e vastă (are 300 de pagini), dar este extrem de complexă. Este acel de gen de carte pe care o iubești, vrei să o citești lent și uneori vrei să nu te mai tulbure atât. Cum să vă descriu eu acest roman? Este un roman al suferinței și povestea combinată a două femei a căror destin se leagă în ospiciu. Atât de multă suferință în cartea asta, încât cele două femei cedează psihic. Nu am putut să cred ochilor atunci când am citit unele pagini. De multe ori, după 20-30 de pagini, luam câte o mică pauză.

Cartea asta m-a durut. M-a durut sufletul și am simțit neputință, furie și frustrare. De ce se cheamă Stâlpi de sare? Este o metaforă și în carte apar referiri la cadavrele de pe fundul Mării Moarte care s-a transformat în sare.

Cum se poate ca o femeie să fie atât de rău tratată? Să fie o vită de povară care trebuie să sufere? Pe ea cine o apără? Vorbim despre Iordania, o țară în care am înțeles, sper să mă înșel, nici acum lucrurile nu stau prea roz. Maha, una dintre cele două femei, mi se pare o adevărată martiră. Are un frate abuziv, se căsătorește, pierde multe, are și unele bucurii, dar mereu o ia de la capăt. M-a înduioșat un anumit moment din viața ei, petrecut în livada de lămâi și portocali. Căci da, acela era locul în care se refugia și îngrijea cu atâta dragoste niște copăcei.Și relația dintre ea și bietul ei tată, o relație deosebită și exemplu real de devotament. Am plâns și am suferit alături de Maha. Plus că mentalitatea personajelor mi se pare extrem de primitivă și ridicolă de multe ori. Ce poate face o femeie care nu poate rămâne însărcinată? Citiți cartea și aflați. Veți fi șoc (mai mult…)

Anna în veșmânt de sânge – Kendare Blake (recenzie)

Autor: Kendare Blake

Naționalitate: coreeană

An apariție: 2011 (2015 la Editura Leda )

Gen carte: roman, ficțiune, horror, young adult, fantasy

Număr pagini: 320

Nota mea: 5/5

Primită de laEditura Corint

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

Cas Lowood a moştenit o vocaţie neobişnuită: uciderea celor morţi. La fel ca tatăl său, Cas străbate ţara în lung şi-n lat împreună cu mama lui, o vrăjitoare inofensivă, şi cu pisica lor, care simte prezenţa duhurilor. El cercetează legende şi folclor local, încercând să ţină pasul cu morţii criminali, evitând lucrurile enervante precum viitorul şi prietenii. Când ajung într-un oraş necunoscut căutând o fantomă pe care localnicii au botezat-o Anna în Veşmânt de Sânge, Cas se aşteaptă ca totul să decurgă conform planului: urmăreşte, vânează, ucide. În schimb, el descoperă o fată prinsă într-o urzeală de blesteme şi mânie, o fantomă cum nu a mai înfruntat niciodată. Încă mai poartă rochia pe care a îmbrăcat-o în ziua din 1958, când a fost ucisă cu sălbăticie, o rochie odată albă, acum şiroind de sânge. De când a murit, Anna i-a ucis pe toţi cei care au îndrăznit să păşească în casa părăsită, în stil victorian, în care locuise. Însă lui, dintr-un motiv oarecare, îi cruţă viaţa.

PĂREREA MEA

Încă de la primirea acestui roman așteptările mele au fost uriașe, mai ales pentru că eram aproape sigură că nu o să mă dezamăgească și că mă va captiva. Eram de ceva vreme atrasă de coperta sugestivă și de titlul care promite o lectură misterioasă și posibil, sângeroasă. Vă spun de la început că este un roman horror, plin de mister, cu multe personaje, pe care l-am citit pe nerăsuflate. Stilul cărții mi s-a părut captivant, se parcurge repede și odată începută, nu o mai poți lăsa din mână. Acțiunea cărții este foarte concentrată, iar personajele trec prin tot felul de situații stranii la care eu sincer nu mă așteptam.

Tema cărții este fantastică și se referă la vânătoarea de fantome la care ia parte  unul dintre personaje, Cas Lowood. Este ajutat și de mama sa, care face tot felul de licori magice, iar ca tabloul să fie complet, există în carte și un motan negru bizar. Mi-a plăcut prezența motanului negru în carte, mai ales că am și eu unul, în vârstă de 10 luni (îl puteți vedea în fotografia cărții).

Pe cât de sângeroasă se anunță acțiunea cărții, pe atât de frumoasă mi s-a părut. Din titlu ne putem da seama că Anna nu este nimeni altul decât un personaj care joacă un rol important în acțiunea cărții. E drept că sunt multe scene mai horror, dar cartea nu este alcătuită doar din astfel de pagini. Vorbește și despre familie, prietenie, iubire sau sentimente profunde. Personajele cărții mi s-a părut foarte simpatice, foarte vii și cred că fiecare a avut rolul său bine determinat în roman.

Mi-a plăcut mult de Cas, am admirat tăria sa de caracter, loialitatea și maturitatea sa, deși era un simplu adolescent. Un alt personaj de care mi-a plăcut mult este Anna, tânăra ucisă care se va transforma într-o entitate ucigașă. Ea nu este doar o ucigașă, ci chiar poate deveni un personaj foarte simpatic. Nu vreau să dau spoilere, așa că nu vă zic de ce ea poate fi și simpatică. Oricum, Anna este un personaj foarte bine construit și am adorat fiecare rând din această carte.

Deși eu nu prea am citit atât de multe cărți de groază (deși am văzut până acum vreo 4 ani foarte multe filme horror) acesta mi-a plăcut mult de tot. Nu vă sfiiți să achiziționați cartea și să o citiți. Poate nu vă plac romanele de groază, dar să știți că acesta e chiar simpatic și chiar nu imposibil de citit pentru cei mai fricoși. Eu îl recomand călduros și aștept de la voi impresii. Pe mine personal m-a ținut cu sufletul la gură și mă bucur mult că l-am citit.

CITATE

Orașul ăla e bântuit ca naiba, și așa îi trebuie. Nimeni pe lume nu-și iubește fantomele mai mult decât orașul ăla.

O parte din mine știe că ea n-a meritat nimic din ce i s-a întâmplat, și mi-aș dori să-i pot oferi mai mult decât veranda asta fărâmată. Mi-aș dori să-i ofer o întreagă viață: toată viața ei, dată înapoi, cu începere de astă-seară.

 

« Older Entries